Cea mai mare recompensa a unui leader -John C. Maxwell

Cea mai mare recompensa a unui leader

40 00 Lei
(Pretul include TVA)

Disponibilitate: In stoc
Cod: 96312

Adauga wishlist



Cel mai bine vândut autor de dezvoltare personală, fiind în numărul 1
în Topul New York Times, John C. Maxwell, considerat totodată cel mai
influent expert în leadership din lume, ne dezvăluie cele mai importante
lecții și concluzii în care a ajuns în peste 30 de ani de carieră, în
care a evoluat de la formarea câtorva lideri dintr-o singură companie la
pregătirea și dezvoltarea a milioane de lideri din zona de business,
administrație publică și organizații nonprofit de pe toate continentele.

El instruiește cititorii cum:
- să recunoască abilitățile de leadership
- să atragă liderii prin intermediul „meselor de transformare”
- să echipeze liderii și să-i instruiască, prin acordarea puterii de
decizie
- să poziționeze liderii în cadrul companiei, astfel încât să poată
construi și conduce echipe de succes
- să îndrume liderii astfel încât să poată forma mai departe noi
lideri

Oricine dorește să își amplifice stilul de leadership, să își
construiască organizația sau echipa și să își creeze moștenirea pentru
mâine, trebuie să citească această carte!

Comentarii recente:


Nu a fost adaugat inca niciun comentariu

Adauga comentariu: Pentru a putea posta un comentariu, trebuie sa fiti autentificat ca utilizator JohnMaxwellTeamShop.ro

Autentificare


  Ai uitat parola?



Nu aveti inca un cont pe JohnMaxwellTeamShop.ro?

Inregistrare

Taxa de transport de 19 lei este valabila doar pentru localitatile aflate in aria de acoperire a Urgent Cargus. Pentru localitatile din afara ariei de acoperire a curierului, se va percepe o taxa pentru kilometri suplimentari. Lista localitatilor pentru care nu se percepe taxa suplimentara o gasiti dand click aici.

Online cu card bancar prin EuPlatesc (Visa/Maestro/Mastercard).

Daca ati ales metoda de plata „Online prin card bancar”, este necesar sa completati un formular cu informatiile despre cardul dumneavoastra in pagina securizata a procesatorului de plati.

- Platile cu carduri de credit/debit emise sub sigla Visa si MasterCard (Visa/Visa Electron si MasterCard/Maestro) se efectuaeaza prin intermediul sistemului "3-D Secure" elaborat de organizatiile care asigura tranzactiilor on-line acelasi nivel de securitate ca cele realizate la bancomat sau in mediul fizic, la comerciant.

- "3-D Secure" asigura in primul rand ca nici o informatie legata de cardul dumneavoastra nu este transferata sau stocata, la nici un moment de timp, pe serverele magazinului  sau pe serverele procesatorului de plati, aceste date fiind direct introduse in sistemele Visa si MasterCard.

 

Ordin de plata.

Daca ati ales metoda de plata „Ordin de plata”, veti efectua plata prin banca dupa ce veti primi factura proforma de la noi pe adresa de e-mail comunicata in contul de utilizator